miercuri, 17 martie 2010

Poluarea raului Somes

Dacă cu ani în urmă râul Someşul Mare era considerat un râu de categoria I, fapt pentru care s-a acceptat construcţia staţiei de tratare a apei potabile pentru minicipiul Dej, nu acelaşi lucru se poate spune în prezent când datorită dezvoltării industriale şi a complexelor agrozootehnice ale municipiului Bistriţa şi oraşului Beclean, care deversează apele reziduale provenite din procesele industriale în râul Someş făcând ca de multe ori caracteristicile apei acestuia să nu mai corespundă decât unui râu de categoria a II-a, şi aceasta datorită depăşirii în unele cazuri a încercării organice de 2,5 ori a ionului de amoniu de două ori precum şi prezenţa metalelor Fe, Pb, Mn care creează greutăţi în tratarea apei în scop potabil pentru populaţia municipiului Dej.Dezvoltarea industrială a municipiului Dej prin prezenţa fabricilor de celuloză şi hârtie şi fabricii de fibre artificiale şi a celei de celuloză chimică a contribuit cu ani în urmă în mod substanţial la poluarea râului Someş în aval de oraşul Dej.O dată cu trecerea în conservare a fabricii de celuloză chimică şi a celei de sulfură de carbon s-a resimţit considerabil reducerea procesului de poluare a râului Someş.Nu putem afirma că nu exisţă poluare a râului Someş, ţinând cont de aportul de impuruficatori pe care îi aduce Someşul în amonte la care se adaugă şi deversarea apelor reziduale de pe Platforma Nord Dej.Sursele de impurificare a apei râului Someş în zona Dej sunt:1.Ape uzate menajere provenite din locuinţe şi folosinţele gospodăreşti ale industriilor2.Ape uzate publice provenite de la hoteluri, restaurante, instituţii publice asemănătoare cu apele uzate menajere3.Ape uzate industriale provenite de la fabriciile din oraşul Dej, cât de pe Platforma Industrială Nord Dej (S.C. SOMEŞ S.A Dej, S.C. Cesom S.A Dej, Depoul SNCFR, PROTAN)4.Ape uzate provenite de la spălatul şi stropitul străzilor şi spaţiilor verzi5.Ape de ploaie venite în contact cu depozitele de deşeuri menajere şi industriale6.Apele meteoritice care uneori în timpul şiroirii pot antrena substanţe în suspensie, pesticide, etc.Ţinând cont de conţinutul acestor ape, totuşi cele mai poluante rămân însă apele uzate industriale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu